Este o infecție intestinală a omului și a altor vertebrate produsă de protozoarul flagelat Giardia. Este cel mai frecvent parazit intestinal patogen al oamenilor, cu distribuție ubicvitară (generală), incluzând atât zonele temperate, cât și pe cele tropicale. Giardioza poate evolua în focare izolate de boală sau în epidemie. Parazitul invadează intestinul subțire unde se multiplică rapid, foarte activ. Odată cu înaintarea spre regiunile posterioare ale tubului digestiv generează chisturi. Acestea reprezintă stadiul transmisibil major, fiind și o formă de rezistență în mediul exterior. Infecția umană și la alte gazde animale se produce prin contaminarea fecal-orală prin ingestia chisturilor viabile. Transmiterea prin apă, hrană și cea zoonotică (de la animale) este la fel de importantă.
Există un număr limitat de agenți cu acțiune giardicidă pentru tratamentul infecțiilor clinice. În regiunile endemice, prevenirea și combaterea se realizează prin măsuri eficiente de igienă a alimentației, a mâinilor, educație sanitară.

ISTORIC

Parazitul a fost descris încă din 1681. Koch a reușit să transmită infecția simptomatică folosind voluntari umani, consecutiv ingestiei de chisturi. Simptomele clinice ale giardiozei au fost raportate încă din 1920 și doar recent s-a reușit a se stabili semnificația infestării copilului mic, contaminat cu acest parazit intestinal. Deci, una dintre cauzele importante de abdomen dureros la copil în contextul unui sindrom diareic cronic, cu malabsorbție și deficit ponderal, se datorează acestei patologii. Epidemiologia este complexă, transmiterea incrucișată la om și animale au determinat ca această infecție să fie considerată o zoonoză.

AGENTUL ETIOLOGIC

Giardia este înrudit cu alte flagelate medicale - Trichomonas, Leishmania, Trypanosoma. Aproape toți membrii sunt paraziți ai tractului intestinal al vertebratelor (peste 50 de specii) și nevertebratelor. Mecanismele prin care Giardia își manifestă acțiunea patogenă au fost mult timp necunoscute și doar studii recente au elucidat aceste mecanisme. Parazitul se atașează de mucoasa intestinului subțire și determină atrofierea vililor de la nivelul epiteliului intestinal, ceea ce duce la sindrom de malabsorbție, aletrarea digestiei și a creșterii. Ca efect clinic există diaree și încetinirea creșterii. Infecția simptomatică descrisă apare frecvent la persoane cu deficit imunitar. Trofozoiții se multiplică activ în intestiul gazdei. Agresivitatea infestării depinde de tipul de giardia (există 5 specii identificate) și de gradul de contaminare. De asemenea, un rol important revine pH-ului intestinal și mecanismelor locale de apărare (imunoglobuline A). În timpul evoluției infecției, chisturile se localizează în regiunea posterioară a intestinului subțire. Chisturile rezistă pănă la 2 luni în mediu umed la o temperatură adecvată. Eliberarea chisturilor în intestin are loc dupa ingestie, la scurt timp dupa ce chistul a părăsit stomacul. Prin fecale chisturile se elimină pe sol, de unde sunt preluate de om sau animale.

GAZDELE

Giardia duodenalis are o largă specificitate de gazdă (rozătoare, mamifere, reptile) și nu în ultimul rănd, omul.
Incubația - debutul simptomelor coincide cu începerea excreției chisturilor. Perioada poate fi scurtă (la om) cât și la animale, din a 3-a zi după infectare, până la 6 săptămâni. Se pare că sunt necesari puțini chiști pentru a genera infecția. Durata infecției este de la câteva zile la mai multe luni și excreția chisturilor este caracteristic intermitentă la om cât și la animale.

SIMPTOME

La om sunt foarte variate. Ele se pot manifesta prin semne discrete, diaree acută de scurtă durată sau prin sindrom cronic asociat cu disfuncții nutriționale, scădere ponderală și stoparea creșterii.
Dintre simptomele frecvente sunt: greață, cefalee, balonări, crampe abdominale, anorexie (lipsa apetitului), constipație, pierdere în greutate, voma, stare de oboseală, pirozis (arsuri la stomac).
La majoritatea pacienților netratați infecția se remite spontan și simptomele dispar de obicei în căteva săptămâni. Ocazional, sipmtomele pot persista și poate să apară giardioza cronică asociată cu sindrom de malabsorbție. Copiii sunt categoria cea mai expusă la contractarea unei astfel de infecții clinice cu Giardia. Este unul dintre factorii care dau retard de creștere în special în zone cu deficiențe de igienă (țări subdezvoltate). Copiii sub 10 ani sunt cei mai frecvent afectați .De asemenea, acești copii sunt cei la care există o incidență crescută a bolilor alergice.
La animale, infecția există la câini și pisici. Câinii adulți sunt purtători asimptomatici.
DIAGNOSTICUL
Metodele tradiționale de identificare prin microscopie rămân un indicator sigur al infecției. Având în vedere excreția intermitentă de chisturi, se recomandă testarea a acel puțin 3 probe de scaun, recoltate la un interval de 2-3 zile fiecare. Alte metode, cum ar fi aspirarea de lichid duodena, biopsia duodenală sau alte teste Entero-Test, sunt invazive și mai scumpe. Cel mai mare progres în decelarea infecțiilor cu Giardia s-a realizat prin testele de imuno diagnostic. Se detectează coproantigenele prin teste-ELISA.

TRATAMENT

Există numeroase medicamente disponibile pentru tratarea Giardiozei, atât la om cât și la animale. Acestea includ: metronidazolul, tinidazolul, furazolidonul, paromomicina, albendazolul. Pot să apară eșecuri terapeutice, datorită sensibilității diferite a speciilor de Giardia. De asemenea, sunt efectele secundare ale medicamentelor printre care intoleranța, în special la copii. Albendazolul este mult mai activ față de metronidazol. Protocoalele naționale și internaționale recomandă de primă intenție metronidazolul, în special la copii. La pacienții la care există insucces la tratament, repetarea unei noi cure cu același medicament sau cu altul din aceeași clasă, este recomandat. Infecția cronică cu Giardia poate deveni o problemă în zonele epidemice, cu igienă precară și lipsa educației sanitare. Fără măsuri eficiente de profilaxie, reinfestarea este posibilă. Datorită distribuției extinse a numeroaselor specii de animale considerate a fi rezervoare potențiale de infecție si datorită supraviețuirii îndelungate în mediul înconjurător, este puțin probabil ca infectarea omului să fie eliminată. Există în familie purtători asimptomatici care trebuie tratați și ei.