în viața de zi cu zi, constatăm foarte des faptul că mulți oameni au anumite concepții, păreri și idei care îi împiedică să apeleze la serviciile unui psiholog sau să se informeze cu privire la aceste servicii psihologice. Aceste concepții sunt numite și mituri, pentru că sunt destul de rar testate în realitate. Atunci când sunt verificate, reiese de obicei că sunt destul de departe de ceea ce se întâmplă în mod real într-un cabinet de psihologie.

Mai jos avem o primă serie dintre cele mai comune mituri legate de psihologie sau psihoterapie. Pe lângă aceste mituri sunt prezentate și o serie de informații cu privire la practicile curente, reale.

Dacă merg la psiholog, toți cunoscuții mei vor crede că-s nebun…

O foarte mare parte din clienții care apelează la psiholog sunt oameni obișnuiți, normali, care trec prin perioade dificile: stări depresive, doliu, divorț, dependențe de orice natură sau care pur și simplu suferă dintr-o anumită cauză. De acei clienți ”nebuni”, cu probleme medicale serioase (emoționale, de relaționare, comportamentale etc.) se ocupă psihiatrul (cu metode de intervenție specifice psihiatriei). în anumite tulburări, psihiatrul poate recomanda urmarea unui tratament medicamentos, în paralel cu un program de psihoterapie pus la dispoziție de un psihoterapeut.

Un alt aspect foarte important este că oamenii apelează la un psihoterapeut și în alte situații, altele decât depresia, anxietatea sau panica. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care vin la cabinet pentru dezvoltare personală, pentru a scăpa de timiditate, pentru a-și îmbunătăți viața de relație sau comunicarea la serviciu. Nu e nevoie să am probleme grave pentru a apela la un psiholog și pentru a-mi însuși acele instrumente care-mi permit să-mi regăsesc echilibrul de fiecare dată când sunt pus la încercare în viață.

Psihologul îmi va afla, fără să vreau, toate ”secretele” …

Psihologul are acces doar la datele puse la dispoziție de către client. Nu ghicește gânduri și nu face presupuneri despre trecutul clientului. în cabinet sunt aduse în discuție doar datele care au legătură cu problema discutată sau cele în legătură cu care clientul se simte confortabil să le dezvăluie. în cazul în care se ajunge la subiecte sau teme cu care clientul nu este de acord să fie dezvăluite sau acesta consideră că prin dezvăluirea lor ar putea suferi în vreun fel, psihologul este obligat să respecte spațiul personal de siguranță și confort al clientului; iar uneori chiar și dreptul clientului de a sista, fără nici o justificare, participarea sa la serviciul furnizat.

De altfel, prin codul deontologic al profesiei de psiholog, psihologul este obligat să nu se angajeze în comportamente discriminatorii, de defăimare sau de abuz în orice formă, față de persoanele cu care vine în contact în timpul activității sale profesionale. Conform aceluiași cod deontologic, ”orice faptă săvârșită în legătură cu profesia, care contravine prevederilor codului deontologic, angajează răspunderea disciplinară a psihologilor” (cf. http://www.copsi.ro), răspundere disciplinară care poate merge până la pierderea dreptului de liberă practică.

Problemele actuale își au cauzele în trecutul îndepărtat, ori în copilărie, ori au legătură cu părinții …

Foarte puține ramuri ale teoriilor psihoterapeutice se concentrează asupra copilăriei și a trecutului îndepărtat. Teoria psihodinamică tradițională menține credința psihanalitică a lui Sigmund Freud care susține că doar începutul copilăriei împreună cu mecanismele inconștiente, influențează și mențin dificultățile actuale. Spre deosebire de psihanaliza veche, o mare parte dintre practicienii actuali consideră că în viața de zi cu zi suntem expuși unor serii complexe de influențe, care sunt la fel de importante.

De exemplu, unii terapeuți susțin că trecutul nu este important, dacă nu are relevanță pentru problema actuală. De asemenea, alții consideră că discuțiile ample și prelungite despre trecut sunt doar încercări de a scăpa de responsabilitate cu privire la prezent ori de a evita eforturile reale pentru schimbarea activă, eficientă. Alții consideră că mediile sociale și culturale în care trăim, cauzează problemele cu care ne confruntăm.

într-un cabinet de psihoterapie trebuie să stai întins pe o canapea

Foarte des, terapia nu obligă clientul să stea întins pe o canapea; mai mult, o mare parte din aceste cabinete de psihoterapie nici nu sunt dotate cu canapele. Mobilierul este compus din fotolii sau scaune, confortabile, e adevarat, dar nimeni nu e obligat sa stea întins pe o canapea.



De unde provine această credință? în timpul ședințelor de terapie psihanalitică - tradițională, Sigmund Freud (fondatorul școlii de psihanaliză) cerea pacienților să stea întinși pe canapea, astfel încât el (S. Freud) să poată sta în spatele lor pe un fotoliu / scaun. Dintr-un motiv foarte simplu… pentru că se simțea inconfortabil când pacienții lui se uitau la el …

Modalitatea de amplasare spațială ideală, predată în mod curent în facultățile de psihologie, recomandă plasarea fotoliilor / scaunelor astfel încât să fie orientate spre interior, la un unghi de aproximativ 90º unul față de celălalt, la o distanță de aproximativ 1,5 - 2 metri între ele.

Foarte des, clientul și terapeutul ajung să schimbe poziționarea spațială (unul fața de celălalt), însă această reconfigurare se face în mod natural, în funcție de dinamica relației terapeutice. Chiar dacă există o canapea în cabinetul de terapie, scaunul terapeutului va fi amplasat (aproape invariabil) în unghi față de canapea, iar clientul este liber să aleagă cel mai confortabil mod de a sta pe acea canapea.

Psihoterapeutul dă sfaturi pentru a rezolva o situație sau un conflict

în general, psihoterapeutul nu dă sfaturi clienților săi și există un motiv pentru asta. în primul rând, oferind sfaturi, terapeutul își va impune propria părere, perspectivă asupra problemei și nu mai respectă rolul profesional în care se află. Adesea, perspectiva personală a terapeutului asupra unei probleme poate fi diferită de cea a clientului. în al doilea rând, oferind sfaturi, terapeutul privează dreptul de a alege al clientului - un drept fundamental al omului. Așadar, terapeutul îl poate ajuta pe client să găsească cât mai multe alternative pentru soluționarea situației cu care se confruntă, apoi îl susține în alegerea făcută, prelucrând în permanență informațiile, astfel încât clientul să învețe despre el însuși și despre modul său de operare.

Psihologii analizează pe toată lumea, chiar și în timpul lor liber

Ce se întâmplă de fapt? Terapeuții nu ”analizează” persoanele din jurul lor, în timpul lor liber, mai mult decât se întâmplă în mod normal, în rândul populației medii. De multe ori, terapeuții ”analizează” chiar mai puțin …

Cea mai mare parte dintre terapeuți, indiferent de școala / teoria în care sunt formați, sunt învățați să înțeleagă cum și de ce oamenii au anumite comportamente, idei, trăiri, cu scopul de ”a contribui la promovarea sănătății, optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale, în vederea modificării factorilor psihologici implicați în tulburările psihice, psihosomatice și în tulburările somatice și pentru intervenții în situații de risc” (cf. http://www.copsi.ro). însă înțelegerea corectă și completă a celuilalt, a clientului, necesită și implică un mare consum de energie (din partea terapeutului).

Dacă, în mod normal, în timpul serviciului, terapeuții fac eforturi pentru a-și ajuta clienții să-și rezolve problemele și situațiile prin care aceștia trec, în viața de zi cu zi, terapeuții se ocupă de propriile lor probleme și situații (sociale, de familie, personale). De aceea, putem presupune (și confirma…) că le rămâne destul de puțin timp și disponibilitate de ”a analiza” alte probleme sau alte comportamente …