Dr Popescu Nicolae

Medicină de familie

Drobeta Turnu Severin, Policlinica Sanatatea

CUM TREBUIE PRIVITA SANATATEA OMULUI IN MILENIUL III

La finele mileniului II și începutul mileniului III, societatea contemporană a intrat într-o fază de schimbare accelerată. Se schimbă structurile sociale și economiile, dar și mentalitățile , reprezentările colective, practicile sociale , stilurile de comportament. Nici o generație , din orice colț al lumii, nu mai poate spera să evolueze în cadrul acelorași structuri economice și social - psihologice.
Fenomenul schimbării este deosebit de pregnant în țările din Est și în cele în curs de dezvoltare. In cele mai multe cazuri sunt arse etapele pe care le-au parcurs țările puternic dezvoltate , terenul pierdut se recuperează cu febrilitate. Uneori, acest proces naște tensiuni, crize, dureri. Dar nu poate fi oprit. El este intrinsec evoluției societății omenești .
Toate aceste tensiuni , crize, dureri, etc., ce acționează asupra organismului uman și în special asupra psihicului, sub forma unor triggeri, considerați din ce în ce mai mult ca agenți etiologici în majoritatea tulburărilor și bolilor somatice plurifactoriale , fac ca medicina actuală să se îndrepte spre o orientare psihologică,pentru că ia în considerare nu numai factorii fizico-chimici și biologici ci și pe cei psihologici , completând astfel modelul lui Engel cu o nouă dimensiune a sănătății și a bolii și anume , latura ecologic-existențială.
Omul în evoluția sa a fost și este într-un permanent proces de adaptare la schimbările din mediul înconjurător (geografic, climatic, social) care pot acționa asupra sa ca agenți etiologici cu rol de trigger, proces definit de Hans Selye ca ,,sindromul general de adaptare ’’ și de Stefan Odobleja în Psihologia Consonantistă , consonanța-disonanța, având semnificația echilibrului sănătății.
Chiar dacă unitatea psihic - somatică este cunoscută din antichitate de la Hipocrat, astăzi abordarea psiho- somatică a oricărui bolnav tinde să devină o modalitate curentă în conducerea demersurilor diagnostice și terapeutice din perspective integrative a actului medical. Psihosomatica abordează în mod prioritar mecanismele psiho - fizio- patologice prin care excitația psihică este convertită într-o activitate somatică.
O noua fațetă a psihologiei în raport cu medicina și științele sociale este Psihologia Sănătății care pune în centrul preocupărilor sale circumstanțele de ordin psihologic și social de apariție și de prevenire a tulburărilor sănătății.
In opinia prof.dr. Ioan Bradu Iamandescu, Psihologia Sănătății își revendică de la Psihosomatica și Medicina Psihosocială problematica apariției și prevenirii stresului psihic, promovarea unor relații benefice cu medicul și cu echipa de îngrijire, studierea unor factori psiho- sociali și individuali cu implicații în longevitate precum și promovarea unor modalități de implicare activă în sanogeneză.
Modelul medical predominant al culturii occidentale, modelul bio-medical bazat pe cele trei ipoteze și principii: obiectivism, determinism, pozitivism, a fost satisfăcător până nu demult dar odată cu urbanizarea progresivă, însoțită și de revoluțiile industrială și tehnologică, omenirea fost martoră la apariția a noi și diferite probleme, care au condus la manifestarea unei noi categorii de afecțiuni, în particular boli cauzate de stres, boli acute și cronice, direct legate de comportamentul și stilul de viată personal. Drept rezultat, limitările unui model medical care nu poate îngloba în mod eficient factorii de ordin psihologic, psihosocial și spiritual - factori ce reprezintă sursa acestor afecțiuni - au devenit tot mai evidente.
In anii ’70, George Engel folosind principiile teoriei sistemelor a dezvoltat modelul biopsihosocial. Intenția sa a fost de a extinde modelul biomedical pentru a cuprinde factori psihologici și psihosociali care în mare măsură nu se regăseau în cadrul sau. Modelul pe care îl propune dr. Elliott S. Dacher se bazează în mod similar pe teoria sistemelor, dar spre deosebire de modelul biopsihosocial al lui G. Engel, care este bazat pe o ierarhie bio-socială a naturii, conținutul curativ se bazează pe o ierarhie a sistemelor curative văzute ca o legătură esențială între fiziologia celulară și adaptabilitatea socială. Modelul este alcătuit din patru sisteme curative: homeostatic, tratament, psihosomatic și spiritual. Mecanismele automate ale homeostazei sunt orientate spre menținerea unui anumit echilibru fiziologic; instinctele psihice înnăscute, arhetipurile Jungiene subliniază modelele, intențiile și direcțiile dezvoltării psihologice care susțin o continuitate și o stabilitate a experienței umane, iar conștiința pare să urmeze căutările universale pentru a se extinde îndeajuns de mult, încât să înțeleagă și să se integreze în esența existentei sale. împreună aceste trei principii extind înțelegerea noastră asupra condiției umane și identifică întregul spectru de capacități curative ce se regăsesc la nivelul minții și trupului uman .

Dr. Nicolae Popescu