Actiunile educative ale parintilor si impactul lor asupra dezvoltarii armonioase a copilului

Programele de formare parentala reprezinta una dintre cele mai eficiente interventii pentru probleme de comportament la copiii de vasta prescolara si scolara mica. Dupa cum bine stim, in orice act didactic\\de formare sunt implicati mai multi agenti educationali, care, prin eforturi comune si convergente trebuie sa asigure reusita interventiei didactice pe termen lung. Din aceasta perspectiva, parintele, ca adult semnificativ pentru copil, este de fapt cel mai eficient agent de schimbare pentru propriul copil. De aceea, el trebuie sa deprinda o serie de abilitati comportamentale si tehnici de interventie pentru a ajuta la schimbarea, transformarea creativa a comportamentului disfunctional si neadapatat al copilului lor.
Pedagogii si didacticile moderne atrag atentia parintilor in legatura cu necesitatea implicarii active si plenare a acestora (atat a mamei, cat si a tatalui) in educatia copilului. Procesul de socializare a copilului, de asimilare si exersare a regulilor elementare de politete trebuie sa fie unitar, iar cei doi parinti sa dea dovada de consecventa in ceea ce priveste cerintele si sfaturile date copilului, cat si in privinta modelului parental oferit.
Parintii vor fi ajutati de formatori sa identifice care sunt nevoile copilului lor si sa gaseasca cele mai potrivite metode de stimulare a dezvoltarii sale cognitive, socio-emotionale si spirituale. Este de dorit ca parintii sa manifeste o nevoie clara si puternica de a-si cunoaste mai bine copilul cu nevoile, dorintele si asteptarile lui. Totodata, sa simta nevoia implicarii in mod competent in educatia si formarea propriului copil, de a dezvolta abilitati specifice (de exemplu sa stabileasca niste granite\\limite pentru comportament, sa descopere metode eficiente de corectie dar si sa comunice pozitiv si asertiv cu acesta). Pentru fiecare perioada specifica a dezvoltarii personalitatii, copilul are nevoi diferite, ierarizate pe paliere de cunoastere. Astfel, in perioada “de ce”- urilor, copiii pot beneficia de la parinti de un exercitiu de toleranta, disponibilitate, accesibilizare informationala si implicit motivare a acestora pentru cunoastere. Blocarea “avalansei” de ce -urilor -prin indisponibilitate din partea parintilor (exprimata prin bruscare, indiferenta, ignorare) sau prin stoparea curiozitatii firesti manifestate din plin de copil- va avea drept consecinte diminuarea considerabila a interesului pentru cunoastere al acestuia poate pentru tot restul vietii. Nemultumirile, corectiile penalizatoare ale parintilor aplicate abuziv si nepedagogic propriului copil vor activa temerile de abandon ale acestuia si-l vor mentine intr-un blocaj emotional puternic, pe care micutul nu are resurse sa-l depaseasca singur, fara ajutor specializat.
Atentie insa la faptul ca acceptarea neconditionata a copilului in integritatea sa de catre propriul parinte nu inseamna tolerarea unui comportament inadecvat si \\sau iresponsabil, defectuos. E necesar sa se mentina in continuare regulile si limitele negociate sau impuse.
In perioada micii copilarii exemplul persoanelor semnificative (parinti, bunici, cadre didactice) este foate puternic si ocupa un loc important in afectivitatea copilului. De aceea, modelul de comportament oferit de adult trebuie sa fie nealterat, sa inspire corectitudine, empatie, toleranta, dragoste, valori pe care copilul si le poate asimila in mod natural. Copilul functioneaza foarte bine si firesc dupa modelul de viata oferit de persoanele puternic investite afectiv; tot asa, copilul este foarte receptiv la nedreptatea pe care i-o poate servi adultul, atunci cand il pedepseste pe nedrept si fara sa i explice unde si de ce a gresit. Astfel, micutul la randul sau il sanctioneaza pe adult prin neascultare sau evitare, ignorare si chiar prin comportamente contrare celor asteptate, dorite de parinte. Copilul nu trebuie ignorant, ci nevoia lui de baza este aceea de a se simti valorizat si in siguranta printr-o comunicare deschisa si corecta pe care adultul trebuie sa o initieze.
Dialogul asertiv este solutia esentiala in rezolvarea oricaror neintelegeri, clarificarea oricaror confuzii ori stabilirea granitelor, a cadrului educativ al relatiei adult-copil. Vorbindu-i-se deschis si empatic si simtindu-se ascultat totodata de adult, copilul isi mentine increderea in sine, in propria valoare, invata respectul si stima de sine si de ceilalti. Amanarea deciziilor si a clarificarii oricaror probleme ce pot aparea saboteaza din plin calitatea relatiei adult-copil si astfel schimbul nu va mai fi eficient si productiv pe termen lung; copilul va invata sa se falsifice, sa amane rezolvarea de probleme, sa fuga din fata provocarii, sa-si inhibe exprimarea deshisa si onesta in raport cu anumite situatii de viata.
In relatia cu propriul copil e necesar ca parintele sa isi manifeste toata disponibilitatea, receptivitatea si ingaduinta, sa-i ofere copilului timp calitativ, sa nu-i refuze sau conditioneze\\limiteze accesul la prezenta sa; se pot evita, astfel, manifestari frustrante din partea copilului, reactii de anxietate de abandon, autoizolare, vulnerabilitatea emotionala. Stimularea continua si neconditionata a copilului, pedalarea pe punctele lui forte, oferirea de sprijin complet si coordonat in familie si nu numai (la gradi, scoala) toate acestea ajuta copilul sa-si implineasca potentialul cognitiv, socio-afectiv, sa “devina”. Copilul trebuie educat, format pentru o societate moderna, in continua schimbare, context in care acesta poate sa devina un adult flexibil si creativ, adaptat solicitarilor si provocarilor ce tin de evolutie, de progres.
In acest sens incurajam participarea sustinuta si motivata a parintilor la diverse ateliere de dezvoltare personala (ateliere pentru parinti), activitati in care acestia invata sa isi mentina si sa isi amplifice disponibilitatea, talentul de a fi si de a deveni (totodata) un excelent parinte, un valoros partener “de drum” pentru copilul sau. Achizitiile parintilor prin programele de parenting (precum si beneficiile in planul eficientei lor didactice in raport cu copilul) sunt multiple: insusirea unor tehnici de disciplinare pozitiva a copilului, comunicarea eficienta cu acesta, rezolvare de probleme in echipa, etc.