Dr Popescu Nicolae

Medicină de familie

Drobeta Turnu Severin, Policlinica Sanatatea

VIZIUNEA LUI ÅžTEFAN ODOBLEJA ASUPRA MECANISMELOR PSIHO-FIZIOLOGICE INDUSE DE FACTORII DE STRES/AGENÅ¢I STRESORI

VIZIUNEA LUI ÅžTEFAN ODOBLEJA ASUPRA MECANISMELOR PSIHO-FIZIOLOGICE INDUSE DE FACTORII DE STRES/AGENÅ¢I STRESORI


N.POPESCU1, G.A.POPESCU2
1. CMI dr. Popescu Nicolae, Drobeta Turnu-Severin
2. Spitalul Municipal Timisoara,Chirurgie



Rezumat
Factorul de stres/agentul stresor este un conglomerat de stimuli heterogeni (fizici,chimici, biologici, psihologici), care interacționează cu organismul uman la diferite nivele, convertirea cauză-efect făcându-se în sfera proceselor psihice superioare cognitive, psihicul fiind afectat direct sau indirect, declanșând astfel stresul ca reacție a organismului, cu efecte psihosomatice sau somatopsihice conform legii reversibilității (retroacțiunea,conexiunea inversă).
Cuvinte cheie: factor de stres/agent stresor, legea reversibilității, psihosomatic/somatopsihic, psihologie consonantista, rezonanță.





Corespondence to:
Nicolae Popescu, medic primar MF, doctor în științe medical
CMI DR POPESCU NICOLAE
Adress: Bdl. Carol I, 61, Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți.
Phone: 0722213910
E-mail: npopescu_mf_kt@yahoo.com
INTRODUCERE
FS/AS în general nu acționează unici, ci de regulă multiplii acționând într-o configurație situațională și prin interacțiunea cu subiectul în cauză creează o situație cu potențial stresant, care perturbează homeostazia psihică (echilibrul psihic).
Acțiunea FS/AS este nocivă, atunci când subiectul în cauză răspunde la un nivel emoțional prin anxietate, iar la nivel cognitiv inițial, prin răspuns adaptativ, iar dacă apar noi reacții emoționale se poate ajunge la stres psihic.
A.Wells (11) subliniază faptul că nu există o teorie sau un model cognitiv al tulburărilor anxioase, autorul optând pentru concepția lui A.T. Beck (3) în care termenul de cogniție se referă la o serie întreagă de mecanisme care stau la baza proceselor gândirii, oarecum și la conținutul produselor acestora, conținuturi cunoscute sub denumirea de gânduri.
La baza teoriei cognitive a tulburărilor emoționale se află supoziția conform căreia disfuncțiile din această sferă apar și se dezvoltă datorită interpretărilor pe care le dau oamenii evenimentelor extreme. în același timp, răspunsurile în plan comportamental care rezultă în urma acestor interpretări au, la rândul lor un rol în menținerea tulburărilor emoționale(5).
Astfel, gândurile pot deveni adevărați FS/AS, pot induce diferite stresuri ( distresuri și eustresuri) n.a.
A.Ellis (4), consideră credințele iraționale reprezentând sursa tulburărilor în plan emoțional și comportamental, credințe care generează solicitări și cerințe absolutiste, acestea din urmă stând la baza cogniției iraționale, sursă a tulburărilor emoționale.
B. Arnold (2) apreciază că evaluarea intuitivă a situației, inițiază o tendință spre acțiune, care este trăită ca emoție și exprimată prin diferite modificări organice.
R.S. Lazarus și colaboratorii (7) au arătat pentru prima dată importanța proceselor cognitive în geneza SP și conturează un cadru general pentru interacțiunea dintre AS și individ, capabil să sugereze că atât procesele de evaluare și reevaluare a nocivității FS/AS, cât și alternativele adaptative au o rezonanță afectivă majoră.
Descriind dinamica emoției, B. Arnold (1) identifică o succesiune de operații, ce pot să nu atingă o amploare echivalentă cu un SP. Aceste operații se desfășoară de regulă la nivelul conștiinței subiectului și au următoarea succesiune: perceperea FS/AS, evaluarea situației create, reamintirea unor trăiri similare, reevaluarea situației, acțiunea propriu- zisă.
Apariția unui FS/AS, declanșează o activare cerebrală, ce determină o stare de tensiune emoțională, generatoare de anxietate când acțiunea persistă fără un răspuns adecvat, atingându-se așa zisul prag de stres. în acest moment subiectul percepe pericolul și se orientează fie spre sarcină, căutând rezolvarea situației create, fie spre sine, tinzând să-și păstreze echilibrul psihic inițial. Astfel, într-o primă etapă se înregistrează o mobilizare ca efect adaptativ caracterizată prin ameliorarea performanțelor, iar într-o a doua etapă se înregistrează răspunsurile deteriorate prin scăderea performanțelor și a rigidității actelor adaptative caracterizată prin incapacitatea de valorizare a experienței anterioare, prin apariția instabilității, a suspiciunii, a ostilității. Toate acestea duc la o stare conflictuală internă, descrisă ca prag de epuizare, caracterizate prin oboseală, ineficiență, lipsă de speranță, sentimente de vinovăție, într-un cuvânt depresie (6).
FS/AS au o acțiune globală înainte de elaborarea răspunsului ( caracter primar) și o alta în timpul și după declanșarea răspunsului ( caracter secundar), ambele acțiuni bazate pe principiul conexiunii inverse, fiind descrisă ca mărimea care influențează starea de recepție a sistemului la o nouă acțiune sau la persistența acțiunii AS (6).
DISCUÅ¢II
Legea reversibilității (retroacțiunea, conexiunea inversă) guvernează întreaga lucrare a lui St. Odobleja* „Psihologia Consonantistă” și întreaga sa gândire, fiind cel care își dă seama de caracterul general al feetback-ului și a încercat să îl pună în evidență în cele mai variate procese și fenomene (10). în această lucrare concepută înainte de 1938, probabil între anii 1934-1937 identificăm cu surprindere în capitolele psihicul static (simțurile, organele de reacții, memoria) psihicul dinamic, fenomenele fundamentale (excitațiile, senzațiile, reacțiile) fenomenele afective, asemănări cu SGA descris de H. Selye, promovând idei originale, definiții, concepte, legi.
Astfel, în concepția lui St.Odobleja, excitațiile pe care le putem asimila cu FS/AS, produc prin intermediul simțurilor, senzații iar acestea la rândul lor produc diferite reacții din partea organismului uman, precum cele adaptative și neadaptative (v.fig.2)







Fig. 2.Reacții posibile la FS/AS

Schemă adaptată după: Dr. St. Odobleja, Psychologie Consonantiste, premier volume, Libraire Maloine, Paris, 1938, p. 137.
Fig.2 - „senzația este partea internă a excitației, după cum impulsul este porțiunea interioară (psihică) a reacției. Fixația este o oprire, pe când reproducerea este o reluare a mișcării oprite.”

în această schemă fixația (oprirea) ar fi interpretată ca o adaptare a organismului la acțiunea FS/AS, iar reproducerea și impulsul ar fi continuarea acțiunii FS/AS asupra organismului, cu implicații psihice.
Pe lângă excitanții fizico- chimici meritul lui St. Odobleja este acela că ia în considerare și excitanții psihici (imaginile, gândirea, definind simțurile ca …” organe ale senzațiilor; furnizori ai psihicului, ai memoriei, poarta de intrare a psihicului. Punct de contact al fizicului și al psihicului” (cit.9).
Pentru St. Odobleja universul este un cerc (v. fig. 3), iar cele două jumătăți ale lui sunt reprezentate de fizic și psihic; „fizicul este izvorul psihicului și ultima sa expresie, cauza și adeseori, efectul lui, materialul din care este confecționat psihicul” (cit.9). Cantitativ consideră că fizicul este porțiunea cea mai mare a universului „este exteriorul, perifericul, sfera mare; psihicul este interiorul, centralul, porțiunea cea mai mică dar cea mai importantă a universului fiecărei ființe” (cit.9).


Fig. 3. Universul văzut de Åžt.Odobleja;Sursa: op. cit., p.47

Din diviziunile dihotomice care sunt de fapt baza gândiri autorului, putem observa că originea excitanților și reacțiilor se află în fizic (8):
Fizicul transformabil, pre- psihicul, excitanții;
Fizicul transformat, post- psihicul, reacțiile și actele

AS/FS fie sunt la origine de natură fizico - chimică, fie că sunt stimuli psihici, acționează în final la nivelul psihicului unde se produce impulsul ca fenomen psihic care va declanșa reacțiile ce aparțin fiziologicului. La nivelul psihicului intervin fenomenele afective despre care St. Odobleja spune că sunt concepte, ca efect al refracției excitanților externi prin lentila concavă a subiectivității organismului, proces în cursul căruia, cursul egal și continuu al energiilor externe este deodată deviat în diferite direcții, luând astfel naștere polii externi ai neplăcerii și durerii iar între ei se află plăcerea.(v. fig.4)


Fig. 4. Lentila afectivă Sursă: op. cit., p.158

Putem afirma fără a greși că Åžt. Odobleja în lucrarea sa, descrie într-un mod original mecanismele psihofiziologice declanșate la nivelul organismului de către diferiți stimuli externi sau interni, precum și importanța psihicului în procesul de adaptare sau neadaptare a organismului la acești stimuli.
în prezent au fost elucidate multiplele reacții declanșate de stimuli interni sau externi cu diferite origini asupra sistemului psihosomatic. Unitatea psihofiziologică a organismului uman ne obligă să privim stresul mai degrabă, ca unul somatopsihic sau psihosomatic, și trebuie să evităm a vorbi de stres somatic și/sau stres psihic.
Informația venită din interiorul sau din afara organismului este cea care influențează sinteza de neuro-hormoni hipofizari, care vor influența la rândul lor secreția unor hormoni periferici care vor acționa apoi asupra diferitelor țesuturi. La evaluarea caracterului stresant intervin toate formațiunile sistemului nervos (v. fig.5).


Fig. 5. Reacții neurohormonale și TPS produse de FS/SA

Sursă adaptată după: I.B. Iamandescu (1999): Elemente de psihosomatică, Ed. INFOmedica, București, p.44



Mac Lean și V. Reichlin, împart fibrele nervoase neurovegetative în trei mari categorii: simpatice (adrenergice), parasimpatice și non- adrenergice, non - colinergice. Cele din urmă deși vehiculate de nervii simpatici sau parasimpatici, au neurotransmițători diferiți. Stimularea nervilor simpatici și parasimpatici nu este în întregime blocată de medicamente antiadrenergice și anticolinergice, fapt ce sugerează existența unor fibre nervoase cu alți neurotransmițători (6).
După Åžt.Odobleja (9), SNV este organul coordonator, normalizant, compensator, care reacționează contra dezechilibrelor. Vorbind despre critica teoriei vago - simpatice, arată că această teorie a evoluat de la sistematizarea dogmatică a lui Eppinger și Hess spre neurotonia intricată a lui Guillaume și amfotropismul lui Danielopolu și precizează că teoria
„ …neglijează existența organelor periferice, individualitatea lor, acțiunile lor reciproce directe și fără intermediari, sunt neglijate corelațiile nervoase directe (perifero - periferice) între diferite organe: nu se mai vorbește de relații și interacțiuni directe de la organ la organ. Nu se admit decât acțiuni de sus în jos și cele exercitate prin intermediul sistemului nervos vago - simpatic.” ( cit. 9 p.427); „în realitate, nu există un sistem inhibitor opus unui sistem excitator: fiecare filet nervos este, pe rând inhibitor sau excitator. Din acest punct de vedere fiecare filet nervos este un conductor indiferent, de asemenea fiecare celulă nervoasă (sau ganglion) reacționează fie prin excitație, fie prin depresie - după caz, după excitant, după doza acestuia, după starea fiziologică, etc.” (cit.9 p.431).










Intereacții psihosomatice. Sursa: adaptat după Åžt.Odobleja(1982): Psihologia Consonantistă, Ed. Åžtiințifică și Enciclopedică, București, p 425.

CONCLUZII
Din cele prezentate mai sus se desprinde ideea că Åžt. Odobleja a avut o viziune integrativă asupra activității celor două sisteme vegetative, simpatic și parasimpatic.
în concepția sa, creierul este un rezonator de energie, iar organele senzoriale sunt colectori, selectori, transformatori, amplificatori și reductori, rezonatori - receptori, rezonatori - amplificatori, care captează excitațiile ( FS/AS) și le transformă în energie psihică și care ar fi de origine necunoscută, transmisă probabil prin intermediul unor secreții endocrine (neurotransmițători, neuromodulatori) producând condensarea excitațiilor periferice, cu decondensarea sau detenta centrală sau invers (9), proces care prin teoria consonanței/ disonanței ar produce dezechilibre ce pun în pericol homeostazia psihică, endocrină și într-un final pe cea generală.
Indiferent de numărul și varietatea stresorilor organismul uman nu are decât un singur tip de mecanism fiziologic de apărare și, acesta depinde în principal, de integritatea corticosuprarenalei a cărei hiperactivitate este răspunzătoare de tulburările de adaptare, iar organismul uman este victima excesului propriilor sale mecanisme de apărare biologice.

BIBLIOGRAFIE
1. ARNOLOD B.MAGDA (1970) : Feeling and emotions, Academic Press, New-York.
2. ARNOLD B.MAGDA (1960): Emotion and personality, University Press, New-York, Chicago.
3. BECK A.T. (1976): cognitive Therapy and the Emotional Disordes, International University Press, New-York.
4. ELLIS A.,GRIEGER R. (1977): Handbook of Rationale therapy, Springer Corp, New-York.
5. HOLDEVICI I. (2002): Psihoterapia anxietătii-Abordări cognitiv comportamentale, Ed.Dual Tech., București, p.p.16-27.
6. IAMNADESCU I.B. (1993) : Stresul psihic și bolile interne, Ed.All, București.
7. LAZARUS R.S. (1969): Psychological stress and coping process, New-York, McGroww-Hill.
8. ODOBLEJA ŞT.(1938): Psychologie Consonantiste, premiere volume, Librairie Maloine, 27, rue de L’ecole de medecine, Paris, p.48.
9. ODOBLEJA ÅžT. (1982): Psihologia Consonantistă, Ed.Åžtiințifică și Pedagogică, București, p.p.32-34,110,407-439.
10. POPESCU N.(2001): Doctor Åžt.Odobleja, Medicina in Evoluție, Nr.1, Ed.Sigma Plus, Deva,p.p.7-11.
11. WELLS A.(1999): Cognitive Therapy of Anxiety Disorders, John and Sones Chichester, New-York, Weinheim, Brisbane, Singapore, Toronto, The 3 th Edition.