Carmen Hotar, psiholog clinician autonom

Fetita care a reusit


A venit si ziua cea mare!

In drum spre centrul unde am facut terapie cu ea, teseam in minte o sumedenie de scenarii despre cum va fi. Oare cum o sa fac fata emotiei care o sa ma copleseasca? Va fi bine, mi-am spus! Am mai trecut prin asta si este un sentiment tare placut!

***

Ma uit lung pe geam. Astept nerabdatoare sosirea ei. E ultima oara cand o sa ne intalnim aici.

Usa de la intrare se deschide. Fetita cu ochii caprui apare in prag, dornica sa duca in brate cateva fire de garoafa. Puiul de om ne saluta si ne ofera pe rand cate o floare, in semn de despartire. Zambeste larg la amandoua (terapeutele) si are chef de joaca. Ea crede ca o sa mergem in cabinetul in care facem terapie.

Mama nu-si gaseste cuvintele, iar in ochii mei si ai Andreei incep sa rasara lacrimi. Ne apropiem si ne imbratisam cald, fara a mai spune ceva. Tacerea ne uneste pe toate si ne umple sufletele de emotie.

Fetita sta in mijloc si se uita nedumerita la noi. Repeta de cateva ori ca vrea sa mearga la copii.

-O sa mergi sa cunosti alti copii la gradinita! Acolo o sa iti faci prieteni noi! spun eu.

Mama copilului ne multumeste din suflet pentru tot ce am facut pentru copilul ei, stapanindu-si cu greu lacrimile.

Un alt coleg ii spune mamei:

-Va rog sa ii dati G. aceasta scrisoare cand se va face mai mare. Aici i-am scris cat de mult a insemnat ea pentru mine!

Mama copilului e coplesita. Prefera sa scurteze cumva momentul si ii cere copilului sa isi ia ramas bun. Fetita repeta suparata ca vrea sa urce la copii. Mama o ghideaza spre iesire. G ne face cu mana, sperand ca maine va veni inapoi si va urca la copii si in sala ei de terapie, insa de maine dimineata, fetita va merge pe alt drum. Va merge pe drumul pe care au dreptul sa mearga toti copiii cu autism care muncesc zi de zi, facand terapie.

G va merge la gradinita!

***

G a reusit sa recupereze repede , intr-un an si 3 luni. Copilul a inceput terapia la 2 ani si 3 luni. Acum ea isi exprima nevoile, nemultumirile si sentimentele. E curioasa si gata mereu sa descopere activitati si jocuri noi. Cauta contactul vizual atunci cand cineva nu ii acorda atentia de care are ea nevoie. Ii place sa le arate persoanelor noi cate lucruri stie. Se joaca adecvat si se bucura de prezenta celorlalti copii, cautandu-le compania. Mananca, se imbraca, se spala pe manute si foloseste toaleta independent.

***

Mama spune ca G. plange in fiecare dimineata spunand ca vrea la centru. Repeta toate numele copiilor si terapeutilor.

Desi parintii nu si-au permis financiar sa o trimita insotita de shadow, fetita s-a integrat bine la gradinita; si-a facut prieteni si e incantata ca a intalnit copii noi. Ii place sa interactioneze si sa comunice cu ei.

***

Mama ma invita la prima serbare a G.. Ajung putin mai devreme decat ea in fata teatrului-locatia unde se desfasoara serbarea.

In departare o vad pe G. tinandu-si de mana parintii. O fixez cu privirea. Ma vede. Raman pe loc. Se uita la mami si la tati, apoi alearga spre mine si sare in bratele mele. Nu ne mai vazusem de 2 luni.

-Tu stii cine sunt eu? o intreb.

-Esti Carmen!

Ne-am strans in brate. A pus capul pe umarul meu si apoi mi-a zis:

-Da-mi mana! Si nu mi-a mai dat drumul pana nu am ajuns in locul unde trebuiau lasati copiii pentru ultimele repetitii.

Ne asezam in sala. Cand se ridica cortina, fetita apare ca o floare. Printre ceilalti copii mititei deghizati in floricele si insecte, ea este“Garofita”. Se uita prin sala putin nedumerita si de cateva ori o striga incet pe mama. Fetita isi asteapta cuminte randul si se tine de mana cu ceilalti copii. Spune primele cuvinte din poezie atunci cand ii vine randul, apoi se uita din nou nedumerita prin sala. Sunt multe lumini si lumea aplauda. E cu siguranta ceva nou -isi spune probabil. Apoi cortina se lasa incet. Fetita isi ia la revedere.

Prima serbare a fetitei ne-a emotionat pe toti-terapeuti, parinti. Impreuna am format o echipa si fetita merge acum pe drumul pe care merita.

***

Am primit in grija un rasad de floare, pe care l-am ingrijit si l-am iubit in fiecare zi. S-a transformat intr-o garofita frumoasa care va ramane mereu inflorita la fereastra vietii mele! “Pamantul” o va proteja in fiecare “anotimp”, fie el prea racoros sau prea calduros.

***

..Si ti-am mai spus vreodata ce sentimente traiesc in momentele in care adaug la fereastra mea alte si alte rasaduri pe care le ajut sa creasca? Minunat!

Cu drag,

Carmen
Articol preluat de pe site-ul www.autismcopii.ro