Carmen Hotar, psiholog clinician autonom

Dupa o scurta perioada de voluntariat la Asociatia pentru Interventie Terapeutica in autism, m-am dus la mama si i-am spus: “am fost angajata”! Si mama m-a intrebat bucuroasa daca chiar imi place sa lucrez ca terapeut ABA. I-am spus ca am avut timp sa imi dau seama, ducandu-ma zilnic si chiar ma atrage domeniul acesta.

Ma fascineaza ideea de a schimba in bine viata unor copii si a familiilor lor. “Ei bine”, spune mama, “inseamna ca nu este intamplatoare experienta pe care am avut-o atunci cand aveai doar 3 anisori. Tu de cand erai mica iubeai copiii si erai foarte bucuroasa mai ales cand intalneai copilasi mai mici decat tine. Nu cred ca iti mai amintesti, dar o sa iti povestesc eu ce a fost in sufletul nostru atunci cand era pe aproape ca vacanta noastra in familie, petrecuta la Tusnad, era sa se transforme intr-o mare nenorocire pentru intreaga familie”.

Mama priveste in gol si parca si acum simte un ghem in stomac. “V-am dus la o cofetarie, pe tine si pe fratele tau. Atunci cand am intrat in acea cofetarie, ai zarit un carucior in care statea un bebelus singur, pentru ca parintii probabil asteptau sa le vina randul sa plateasca prajiturile alese. Eu si tatal tau ne-am intors pentru putin timp, sa ne uitam in vitrina cu prajituri. Cand ne-am intors privirea..disparusei”. Mama inghite in sec si continua: “am iesit in graba afara si ne-am uitat imprejur. Nu erai. Am simtit ca mi se taie picioarele. Probabil te-ai tinut dupa caruciorul acela si parintii copilului respectiv nu stiau cu cine esti tu. Eu am inceput sa te caut intr-o parte si tata in alta parte. Pe drum m-am intalnit cu niste oameni pe care ii cunoscusem cu o zi in urma, atunci cand ne-am ratacit cu totii in padure. Ei te-au vazut cu o zi inainte si te recunosteau. I-am rugat sa te caute si ei. Tatal tau a trecut prin fata vilei unde eram cazati si te-a vazut! Stateai acolo singura si te jucai in nisip. Cand te-am vazut inapoi am simtit o mare bucurie. Imi simteam din nou copilul in siguranta, langa mine! Imi veneau in minte imagini in care te vedeam cum traversezi singura intersectia aceea mare.. Off..A trecut mami..Tu te-ai pierdut de noi, uitand-te la un copil. De mica ii iubeai si te prefaceai ca ai grija de ei ca o mamica grijulie. Acum esti terapeut si ti-ai ales sa schimbi destinele acestor copii care nu au nici o vina”.

Asa este si o fac cu mare drag. Traiesc alaturi de parintii acestor copii emotia fiecarei farame de progres, fiecare pas facut inainte si construiesc impreuna cu familia, viitorul adult.

Ascult si vad deseori parinti care privesc neputinciosi, zdruncinati si deznadajduiti cum bucuria de a avea un copil s-a transformat in frica de a nu-l putea recupera vreodata. Le ascult suferinta si incerc sa reintregesc imaginea de ansamblu a unui puzzle, asezand cu grija piesele care lipsesc si nu dau voie sa se produca conexiunile care definesc normalitatea.

In timpul acestui proces terapeutic, intre copil si terapeut se creeaza o relatie deosebita si atunci cand vine vremea sa isi vada de drum in continuare, ca si terapeut, simti doua lucruri diferite in acelasi timp: te bucuri ca ati reusit impreuna si il lasi plece mai departe, insa iti ramane regretul ca pleaca de langa tine. Legatura nu se pierde total, daca parintii vor asta. Un lucru este cert: copilul si familia lui, nu te uita si nici tu pe ei! Eu sunt bucuroasa ca am ales aceasta meserie si o practic cu drag, bucurandu-ma de rezultate.

Ce ai putea sa faci si tu? Sa ii accepti si sa ii intelegi asa cum sunt sau pur si simplu sa nu ii critici! Ofera-le sansa parintilor care au astfel de copii sa aiba curaj sa ii scoata la locurile de joaca si sa nu ii mai tina inchisi in casa de teama ca vor fi din nou jigniti si respinsi. Un copil cu autism este integrat doar atunci cand ceilalti copii de varsta lui il accepta!
Articol preluat de pe site-ul www.autismcopii.ro