FRACTURILE COLOANEI CERVICALE GHID TERAPEUTIC


1) Dislocarea atalanto-occipitală- este frecventă la copii, poate avea semne neurologice minime sau foarte grave până la disociație cervico-bulbară care duce rapid la deces. Nu se decelează leziuni osoase ci numai leziuni de ligamente alare, transverse și de membrană tectorială. Se tratează chirurgical prin procedee de fuziune occipito-cervicală, sau conservator prin imobilizare 12 luni.

2) Dislocația atalanto-axială- poate pare după traumatisme minore, este însoțită de durere și torticolis cu limitarea mobilității. Ex. radiologic este dificil, poate arăta dislocări rotatorii sau anterioare. Se tratează prin reducere sub tracțiune și imobilizare, iar când sunt asociate fracturi se practică fuziunea chirurgicală C1-C2.


3) Fractura de atlas- este rar izolată, de obicei se asociază și cu alte fracturi cervicale. Se mai numește fractura Jefferson. Constă în fracturarea în 2 sau 4 puncte ale arcurilor vertebrale, este o fractură instabilă și de obicei nu dă semne neurologice. Se tratează prin imobilizare externă.

4) Fracturile combinate C1-C2.-în aceste fracturi tratamentul chirurgical este dictat de prezenta leziunilor la nivelul odontoidei și de tipul fracturii de odontoidă. Se poate trata prin imobilizare externă sau prin fuziuni chirurgicale
5) Fracturile de axis-. Cea mai reprezentativă este “fractura spânzuraților” care de obicei nu dă semne neurologice. Constă în rupturi de ligamente, deplasări cu angulație ale vertebrelor C2 - C3 și fracturi de apofize articulare. în funcție de gradul de instabilitate se tratează prin reducere și imobilizare externă sau prin procedee de stabilizare chirurgicală.

6) Fractura de odontoidă- este de 3 tipuri după nivelul la care este fracturat dintele axisului (la vârf, la bază, împreună cu o porțiune din corpul C2). Se produce prin mecanisme de flexie. 40% din pacienți decedează în momentul accidentului. Fracturile de tip II și III se asociază rar cu semne neurologice. Se operează fracturile cu deplasare la copii și bătrâni, sau cele la care imobilizarea externă nu a fost eficientă.


7) Sindromul SCIWORA (Spinal Cord Injury Without Radiologic Abnormality) -sau traumatism medular fără anomalii radiologice este caracteristic copiilor între 2-16 ani care în pofida unor deficite apărute posttraumatic nu prezintă evidente radiologice de leziuni vertebrale sau ligamentare, dar pot prezenta leziuni medulare și durale. De obicei posttraumatic exista o perioadă de latență variabilă până la instalarea deficitelor, de la câteva ore până la 4 zile. Tratamentul chirurgical este ineficient. Cazurile cu semne neurologice minore se tratează prin imobilizări externe

8) Fractura de apofiză spinoasă C7 sau Clay-Shoveler -este o fractură de stress fizic în care mușchiul trapez smulge la o contracție violentă apofiza spinoasă de la C7. Prin natura ei este benignă, dar se poate asocia cu leziuni ale brațelor sau altor vertebre. Pacienții fără semne neurologice se imobilizează în gulere.


9) Fractura “teardrop”sau “în lacrimă” -este o fractură de corp vertebral cervical la nivelul platoului inferior care se poate deplasa extern sau intern în canalul spinal. Afectează integritatea discului intervertebral, a ligamentelor și/sau a proceselor articulare. Se tratează chirurgical în funcție de gradul de instabilitate prin proceduri anterioare sau posterioare.

10) Fracturile verticale sau oblice de corp vertebral -cu sau fără deplasare beneficiază de tratament chirurgical de stabilizare prin procedee combinate anterioare și posterioare. Se însoțesc de deficite neurologice.


11) Luxațiile cervicale unilaterale sau bilaterale- se asociază cu leziuni ale discurilor cervicale care pot fi compresive. Au indicație de reducere și fixare chirurgicală.

12) Leziunile ligamentare și discale pure- apar prin mecanisme de tracțiune și flexie și duc la angulari cifotice, subluxații îngustări de spații discale, lărgiri ale distanțelor interspinale. Se evaluează și se stabilizează chirurgical în funcție de tipul de instabilitate și de apariția deficitelor neurologice.


Tratamentul traumatismelor vertebromedulare cervicale se decide ca urgență și amploare în funcție de deficitul neurologic al pacientului. Pacienții cu leziuni complete nu beneficiază din punct de vedere al evoluției ulterioare de intervenția chirurgicală deoarece leziunile medulare sunt ireversibile. Stabilizarea chirurgicală permite însă o mobilizare rapidă și previne diformitățile și angulațiile secundare. Pacienții cu leziuni incomplete neurologic beneficiază de intervenții decompresive și de stabilizare care îi ajuta să recupereze o parte din funcțiile măduvei spinării.