Părinții au rolul fundamental de a fi responsabili de formarea și dezvoltarea copilului, prin comportamentele parentale, sistem de valori, conduite și roluri pe care copilul le observa zilnic și pe care le imita cu ușurință. “Factorii de mediu familial reprezintă determinanți ai comportamentului și personalității” (Gr. Nicole, 2008, p.78)

Familia îndeplinește un rol important în dezvoltarea personalității copilului, prin modul în care încearcă să îl educe și să îl formeze. Astfel, influențele familiei determină stima de sine, ajută la conturarea unei imagini de sine a copilului, la dezvoltarea de aptudini, la interiorizarea de valori și modele comportamentale.

Un rol deosebit de important al familiei se referă la atmosfera familială în care copilul se dezvoltă. Cei mici învață mai degrabă din comportamentele observate zi de zi de la părinți, decât din vorbele pe care aceștia le spun. De asemenea, copilul va extinde imaginea sistemului familial din care face parte și asupra mediului social în care se va dezvolta. Astfel, copilul poate crește cu imaginea unui mediu social instabil, ce îl va determina să fie nesigur pe sine și să aibă dificultăți de relaționare.

în timpul acestei perioade de viață copilul experimentează încrederea sau neîncrederea față de lume. Dacă nevoile lor sunt îndeplinite cu dragoste, ei vor înțelege că lumea este un loc plăcut, în care se întâmplă de obicei lucruri bune. Astfel, încrederea va deveni parte a caracterului copilului (cf. E Erikson).

Răspunsurile părinților la nevoile copiilor determină un atașament sigur, în timp ce lipsa răspunsurilor la nevoile copilului determină un atașament nesigur.

Părintele este un model pentru comportamentul copilului și pentru trăsăturile de personalitate și de caracter. Acest lucru este posibil datorită procesului de identificare al copilului prin adoptarea caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor și comportamentelor. Identificarea se produce ca și consecință a observării și imitării modelelor familiale. Pentru formarea unor însușiri caracteriale pozitive nu sunt suficiente intențiile părinților, ci acțiunile pozitive ce servesc ca și modele pentru copii.

Părinții influențează achiziția aptitudinilor sociale prin modul de relaționare în cadrul familiei, climatul afectiv și socio-cultural. Modul prin care părinții participă la viața societății, se implică în colectivitate, comunică, își asumă roluri și funcții, facilitează integrarea socială a copilului. Un mediu în care copilul este acceptat, primește afecțiune și înțelegere va încuraja disponibilitatea copilului de a se implica în viața socială și de a face față provocărilor întâlnite în acest demers.

Stilul parental adoptat de părinte determină comportamentul prosocial al copilului.
Delincvența juvenilă apare în familiile cu un nivel scăzut al coeziunii familiale ca o “ultimă tentativă a adolescentului de a-i apropia pe membrii în jurul unei cauze comune sau în ajutorul celui aflat în impas” (Monique V.G. Morval și G. Biron, 1993, p 102).

Anumite condiții socio-familiale și probleme precum agresiunea psihologică a părinților asupra copiilor, conduc la răspunsuri dezadaptative ale copiiilor, la evoluția lor pe o traiectorie deviantă.
Factorii traumatizanți responsabili de adoptarea unui comportament deviant pot fi împărțiți în patru categorii:

1.Tipul hipoprotector: lipsa de afecțiune, îngrijire, supraveghere;
2.Tipul hiperprotector: absolvirea copilului de responsabilitatea propriilor fapte;
3.Tipul inconsecvent: duce la formarea unui comportament influențabil;
4.Tipul hiperautoritar: subminează încrederea în sine.
De asemnenea, stilul de viață al părinților, ce influențează dezvoltarea copilului în perioada intrauterină poate provoca tulburări copiilor, ducând la comportament dezadaptativ (sindrom alcoolic fetal, stres, fumat, mediu haotic de viață).
Stilul educativ al familiei influențează dezvoltarea inteligenței copilului, vârsta critică pentru dezvoltarea intelectuală a celui mic se situează înaintea împlinirii vârstei de 4 ani, având apogeul în perioada cuprinsă între patru și opt luni.

în perspectiva lui Jean Piaget, dezvoltarea cognitivă a copilului este favorizată de un mediu ce conține stimuli care perturbă sistemul cognitiv existent, dar și de regularități ce reechilibrează sistemul perturbat.

Dezvoltarea cognitivă a copilului este influențată de nivelul de coeziune al familiei, în special în ceea ce privește acordul/dezacordul referitor la recompense și sancțiuni.

Elisabeta Stănciulescu susține că familiile structurate care oferă posibilitatea copiilor de a-și dezvolta individualitatea într-un cadru normal, oferă condiții pentru dezvoltarea cognitivă propice.

De asemnea, performanța scolară este asociată cu afecțiunea și sutinerea parentală, dar și cu controlul și exigența în ceea ce privește reușita școlară.